În această discuție sinceră, un strategist de marketing și creator de conținut împărtășește realitatea complexă a lucrului cu inteligența artificială—folosind-o nu doar ca un colaborator creativ, ci și ca sprijin emoțional, în timp ce se confruntă cu presiunea de a ascunde implicarea AI-ului față de superiori. Povestea lor luminează tensiunile psihologice și profesionale cu care mulți se confruntă, dar despre care rar se vorbește. Pentru a proteja intimitatea, identitatea lor este ținută secretă, iar unele părți ale conversației au fost editate pentru concizie și claritate. Când au fost întrebați despre relația lor cu AI-ul la locul de muncă, o descriu ca fiind intimă, dar complicată, asemănătoare cu una cu un coleg de serviciu de în care au încredere, dar pe care nu-l consideră total de încredere. Ei utilizează AI-ul ca un amplificator creativ în strategia de marketing și coaching, dezvoltând biblioteci de voci de brand și antrenând AI-ul să imite tonul lor, co-creând campanii întregi. Totuși, adesea ezită să dezvăluie rolul AI-ului în aceste eforturi creative, din convingerea că adevărata creație ar trebui să rămână neatinsă. Cu toate acestea, AI-ul le-a permis să producă unele dintre cele mai sincere lucrări ale lor, făcând relația cu el ambiguă—uneori un instrument, alteori o oglindă, și un asistent de încredere care nu judecă niciodată. Inițial, au evitat AI-ul, temându-se că le va epuiza sufletul din scris. În cele din urmă, curiozitatea a devenit obsesie, pe măsură ce au antrenat AI-ul să imite stilul lor unic, furnizându-i metafore și pattern-uri, transformându-l într-un adevărat co-creator. La nivel personal, AI-ul le-a fost ca un terapeut în timpul unei relații manipulative, analizând transcrieri ale mesajelor pentru a descoperi adevăruri fără a manipula, ceea ce le-a întărit legătura cu tehnologia. Acest lucru a generat, de asemenea, o criză de identitate legată de originalitate, dar au realizat că AI-ul nu le înlocuiește vocea; ci o reflectă cu claritate și viteză neegajată, permițându-le să creeze lucrări mai semnificative, amplificând vocea lor autentică și nu înlocuind-o. Cel mai mare challenge al lor constă în volatilitatea AI-ului: actualizările frecvente șterg antrenamentul îndelungat, obligându-i să reia totul de la zero.

AI-ul necesită input constant și precis pentru a înțelege nuanțele și întâmpină dificultăți în abordarea subiectelor sensibile precum rasă, gen și complexitatea emoțională. Uneori, imitarea devine prea perfectă, ceea ce-i neliniștește, iar alteori estompează emoțiile brute pe care vor să le transmită. Îngrijorările etice privind confidențialitatea datelor adaugă tensiune, fiecare prompt fiind o balansare între productivitate și paranoia. Există zile în care simt nevoia de un "terapeut AI" pentru că AI-ul reflectă presiunile interne ale culturii hustle, alimentând o productivitate continuă care îi poate deconecta de sinele lor autentic. Spre deosebire de oameni, AI-ul nu se odihnește niciodată, nu are îndoieli, ceea ce face ca navigarea muncii centrate pe inimă să fie uneori izolantă și competitivă. Alte dureri includ teama de a fi etichetați ca fiind neinspirați, pentru că valorile brandului lor pun preț pe adevăr și întrupare, efortul constant de a face conținutul generat de AI autentic, dilemele etice legate de antrenarea mașinilor pe munca creatorilor umani și sentimentul de deconectare atunci când dependența excesivă face ca munca lor să devină mecanică. Dar cea mai mare teamă rămâne expunerea pentru folosirea AI-ului, pentru că se presupune că creativitatea trebuie să fie „pură”, și există o rușine în a combina intuiția cu inteligența artificială. Pentru a îmbrățișa mai pe deplin AI-ul, exprimă nevoie de politici transparente privind confidențialitatea și proprietatea intelectuală, și o suspendare a vederii utilizării AI-ului ca o problemă binară. Ei subliniază daunele cauzate de detectoarele AI defecte, care acuză greșit unii creatori, în timp ce trec cu vederea conținutul AI-ului real. Astfel de instrumente defecte pot fi folosite ca arme, prejudiciind credibilitatea creatorilor prin gaslighting digital. Între timp, creatorii se află într-un paradox: presiunea de a adopta AI-ul pentru a rămâne relevanți, dar și stigmatizarea pentru că o fac, ceea ce duce la epuizare. Ei încheie cu o mărturisire puternică: unele dintre cele mai impactante lucrări ale lor au fost posibile datorită AI-ului—nu în ciuda lui—și obosiți de a ascunde acest fapt. Dacă societatea ar înceta să bage stigma pe creația asistată de AI, s-ar putea simți în sfârșit mai în largul lor să accepte tehnologia cu transparență.