Observația celebră a lui Oscar Wilde, „Viața imită arta mult mai mult decât arta imită viața”, ar putea fi revizuită astfel: „Viața imită AI-ul. ” Pagina de Amazon pentru noua carte a lui Alexander C Karp și Nicholas W Zapiska, *Republica Tehnologică: Putere Dură, Credință Moale și Viitorul Occidentului, * include un caiet de lucru cu concluzii esențiale, un al doilea volum despre cum să navighezi prin viață cu perspective din carte și un al treilea caiet de lucru care oferă un Plan Principal pentru a prospera în Era Digitală. Există speculații cu privire la faptul dacă aceste lucrări suplimentare au fost scrise de oameni sau de AI. Karp, autorul principal, este o personalitate remarcabilă în cercurile tech. Are o diplomă de licență în filozofie, o diplomă de drept de la Stanford și un doctorat de la Universitatea Goethe. În 2003, a cofondat Palantir, o firmă de tehnologie parțial finanțată de CIA, pentru a utiliza învățarea automată în scopul descoperirii de tipare în seturi uriașe de date—umplând un gol neglijat de companiile din Silicon Valley care deseori refuză colaborările cu guvernul, în special cu cel militar. Astăzi, Palantir are o capitalizare de piață de 200 de miliarde de dolari, dar se confruntă cu critici ca simbol al răului corporativ. Criticii ar putea percepe cartea ca o propunere pentru contracte din sectorul public, fiind interesați de modul în care metodele lui Palantir—precum abordarea „Cinci De ce-uri” împrumutată de la Toyota—își propun să identifice cauzele fundamentale ale problemelor.

De exemplu, ei analizează eșecurile în livrarea de software, săpând printr-un lanț de „de ce-uri” care duc înapoi la conflicte interne și alocarea proastă a resurselor. Argumentul lui Karp critcă concentrarea egoistă a Silicon Valley-ului pe gadgeturi de consum, susținând că capabilitățile sale ingineresti monumentale sunt risipite, neglijând bunăstarea și securitatea națională. El susține că mulți miliardari din tech, în ciuda faptului că beneficiază de resurse publice, manifestă dispreț față de guvern și prioritizează profitul în detrimentul avansului social: „Strigătul grandios de unire al generațiilor de fondatori din Silicon Valley a fost pur și simplu să construiești, fără a întreba ce ar trebui să fie construit și de ce. ” Două teme centrale în carte ies în evidență: o dorință pentru o eră trecută de colaborare între guvern și cercetători (exemplificată de Proiectul Manhattan) și o critică a „Golirii Minții Americane, ” care discută despre pericolele neglijării dinamicilor de putere din lumea reală în favoarea purității ideologice. Karp își exprimă îngrijorarea cu privire la ceea ce vede ca o atitudine ingenuă printre profesioniștii din tehnologie cu privire la implicațiile militare ale inovațiilor lor, în special având în vedere peisajul geopolitic actual. El susține că SUA trebuie să stabilească o cooperare mai strânsă între stat și sectorul tech pentru a-și menține avantajul competitiv și pentru a păstra pacea. Autorii trag paralele între contextul lor și urgența resimțită în 1939, când Einstein și Szilard l-au îndemnat pe președintele Roosevelt să avanseze cercetarea asupra bombelor atomice. Ei susțin că o urgență similară există astăzi în ceea ce privește tehnologiile AI, care ar putea sprijini sau amenința valorile democratice. Pentru criticii îngrijorați de implicațiile în care AI devine parte integrantă a securității naționale, Karp oferă o perspectivă neliniștitoare: „Toate aceste tehnologii sunt periculoase. Singura soluție pentru a opri abuzul AI este să folosești AI-ul. ” Acest lucru prezintă o dilemă complexă—echilibrând nevoile de securitate națională cu preocupările legate de corectitudine și justiție în aplicațiile civile ale acestor tehnologii.