În timp ce eram în vacanță și încercam să nu mă asociez prea mult cu politica britanică, am dat peste observația lui Ben Southwood din „Works in Progress”, conform căreia preempțiunea extinsă a guvernului britanic în privința utilizării terenurilor locale depășește orice vis al avocaților americani YIMBY. Cu toate acestea, în ciuda acestei centralizări, Regatul Unit se confruntă încă cu o criză severă a ofertei de locuințe, evidențiind limitele strategiilor centralizate. Totuși, această problemă poate fi mai mult o chestiune de opinie publică britanică decât de structuri de guvernare. Sondajele arată că 71% dintre cetățenii britanici sunt favorabili controlului chiriei, în timp ce doar 47% sprijină construirea de noi orașe; dintre alegătorii conservatori, aproape jumătate preferă prioritizarea locuințelor sociale în detrimentul celor de vânzare sau închiriate privat. Împreună cu bugete strânse care limitează construcția de locuințe publice, nu este clar ce tip de sistem instituțional ar putea avea șanse de succes. În SUA, cea mai mare parte a construcțiilor se face pe terenuri nelichidate, fără decizie de la administrațiile locale; primarii tind să fie mai pro-locuințe decât membrii consiliilor locale; iar consiliile generale aprobă mai multe proiecte de locuințe decât cele pe zone. Acest lucru indică faptul că NIMBYism-ul influențează puternic politica locuințelor în SUA, iar politicienii răspund diferit atunci când stimulentele se lărgesc. Dar dacă întreaga electorate s-ar opune locuințelor pe piață liberă, probabil niciun sistem nu ar reuși. Trecând la mesajul privind conducerea în AI, unii comentatori, inclusiv Noah Smith și Geoff Shellenberger, susțin că liderii din AI gestionează prost comunicarea pentru că vorbesc în principal cu investitori, neglijând „oamenii normali”. Înainte de apariția AI, prioritățile investitorilor și utilizatorilor obișnuiți se aliniau strâns—etica startup-urilor lean, de „ascultă utilizatorii mai presus de toate”. Dar natura capital-intensive a AI face ca grupa de investitori care apreciază astfel de startup-uri să fie acum foarte diferită. Foarte puțini înțeleg aspecte tehnice profunde, precum mecanismele de atenție sau transformerele, ceea ce contribuie la formarea unui bubur. De asemenea, grupul limitat de investitori capabil să finanțeze companii precum Anthropic are adesea preocupări foarte îndepărtate de cele ale publicului larg, amintind în anumite privințe de finanțarea Theranos de către sponsori bogați, dar uninformați. Important este faptul că avertismentele sumbră ale liderilor din AI privind riscuri precum dispariția umană sau șomajul masiv nu sunt simple manipulări pentru investitori—ei cred sincer că aceste rezultate pot apărea. Fondatorii OpenAI au avut aceste opinii înainte de lansarea GPT-2; Anthropic a fost fondată de foști angajați OpenAI care au simțit că OpenAI neglijează riscurile existențiale. Echipele de comunicare interne încearcă să ofere mesaje mai puțin alarmante, punând accent pe AI ca un instrument de productivitate, dar liderii precum Sam Altman și echipa Anthropic rămân aliniați narativei despre riscurile existențiale. Investitorii conștientizează că aceste mesaje prezintă riscuri politice, dar înțeleg că echipa de bază este sinceră. Ei anticipează că AI se va accelera rapid, contribuind la propriul progres, potențial depășind intelectul uman în curând și rezolvând provocări robotice, creând o „țară de genii într-un centru de date”. Pentru cititorii sceptici, seria de bloguri „Most Important Century” a lui Holden Karnofsky oferă o perspectivă nuanțată și profundă, reflectând angajamentul său sincer după o carieră dedicată GivingWell și Open Philanthropy. În ciuda provocărilor de comunicare, aceasta este, în esență, o problemă de credință sinceră, nu de manipulare. În privința politicii prezidențiale din SUA, dominația recentă a senatorilor (și a unui fost gazda TV) contrastează cu epocile anterioare, când guvernatorii erau mai numeroși—și, retrospectiv, mai buni conducători. Guvernatorii din state „albastre”, precum Gavin Newsom și JB Pritzker, poate nu atrag alegătorii indeciși, în timp ce guvernatorii din state „vijelioase”, precum Josh Shapiro sau Gretchen Whitmer, cu rezultate pe placul centristilor, ar putea fi candidați mai puternici. Senatorii ocupă adesea scaune sigure și se concentrează pe coaliții pentru avansarea în carieră, mai degrabă decât pe gestionarea provocărilor de guvernare. Zohran Mamdani se remarcă printre politicienii progresiști pentru faptul că are un job real, care implică compromisuri și responsabilitate. Referitor la primarii de stânga, diferențele în rezultate dintre Michelle Wu și Brandon Johnson reflectă diferențele de politici, sprijinul consiliului, capacitatea instituțională și competența executivă. Wu, deși etichetată progresistă, a vetoat anumite măsuri ale sindicatului profesorilor, a obținut sprijinul sindicatului poliției, a evitat creșteri de taxe rezidențiale și a încercat să transfere povara fiscală asupra proprietăților comerciale, fiind mai puțin agresivă în reforma zonării într-una din cele mai deficitare zone de locuințe din America. În schimb, Brandon Johnson are o aliniere mai strânsă cu sindicatele și o abordare mai puțin independentă a siguranței publice. Etichetarea politicienilor ca „progresiști” poate fi arbitrară. În mod similar, în Los Angeles, poziția puternic pro-locuințe a lui Nithya Raman contrastează cu criticile legate de abordarea sa asupra criminalității.

În D. C. , reforma zonării este mai puțin urgentă decât în Boston sau L. A. McDuffie sprijină reforme ample ale zonării, spre deosebire de Karen Bass din L. A. , însă propunerile lui Janeese Lewis George de extindere a controlului chiriilor și reglementări riscă să submineze eforturile de zonare. George reflectă, de asemenea, influența sindicatului profesorilor și împărtășește neglijența lui Johnson față de seriozitatea siguranței publice, diferit de Wu. Contextul economic este crucial: orașele cu economii globale robuste, precum New York, Boston și San Francisco, au o mai mare libertate politică pentru idei progresiste, în timp ce declinul motorului economic din Chicago sau recesiunea cauzată de Covid în D. C. limitează spațiul pentru politici. Prin urmare, succesul primarilor depinde adesea atât de condițiile economice, cât și de factorii politici și de politici. Reflectând asupra unui contra-factual istoric: dacă Henry Clay, liderul Partidului Whig în sfârșitul anilor 1830, accepta nominalizarea ca vicepreședinte în 1840 și devine președinte după moartea lui Harrison (în locul lui John Tyler), cum s-ar putea schimba istoria americană?Tyler a avut conflicte rapide cu Whig-ii lui Clay, vetoând legislație cheie (banca națională, vânzări de terenuri, tarife vamale). Un președinte Clay ar fi probabil promovat o agendă proto-Republicană—tarife, Legea Homestead, control federal asupra băncilor, investiții în infrastructură—o agenda pe care o adopta mai târziu administrația Lincoln. Clay, opozant față de anexarea Texasului, ar fi evitat probabil Războiul Mexicano-American și conflictele regionale pe care le-a intensificat. Fără anexare, două state libere (Iowa și Wisconsin) ar fi intrat în Uniune fără a echilibra statele sclavie, posibil facilitând o tranziție mai lină de la Whiggism la Republicanism în privința opoziției față de sclavie. Alternativ, anexarea și războiul s-ar fi putut realiza tot sub un succesor al lui Clay. Războiul Civil probabil s-ar fi întâmplat oricum, dar dinamica politică ar fi fost diferită: vastul teritoriu, în special cel nord de linia compromisului Missouri, ar fi împiedicat extinderea sclaviei, posibil ducând la o divizare a democraților, mai degrabă decât la ascensiunea republicană împotriva sclaviei. Texas și California ar fi putut rămâne independente, implicate în politici regionale complexe și în relații internaționale. Secesiunea s-ar fi putut realiza sau s-ar fi transformat într-un război de unificare asemănător cu cel din Italia sau Germania secolului XIX. Despre prețurile gazelor în Australia, reducerea taxelor pe gaze în condițiile unei scăderi de 30% a importurilor nu elimină necesitatea creșterii prețurilor suficiente pentru a reduce consumul echivalent până la apariția oii oferte suplimentare. Într-o economie închisă, reducerile de preț ar putea fi ineficiente, dar Australia face parte din piața globală de petrol, astfel încât reducerea taxelor ajută consumatorii australieni să reducă consumul mai puțin decât media mondială, transferând povara în mod mai mult în exterior. Mulți oameni interpretază greșit funcția de reglare a prețurilor: prețurile echilibrează oferta și cererea pentru a evita penurii sau surplusuri; nu este corect să privim creșterile de preț ca pe niște lacome corporatiste, ci ca pe răspunsuri la cerere excesivă. De exemplu, companiile profitabile care măresc prețurile reflectă cerere excesivă, nu doar lacomie în stabilirea prețurilor. Rata inflației, care în 2024 a scăzut, s-a oprit și a inversat în 2025, din cauza unor greșeli de politică, perpetuând percepția greșită a „inflației lacomiei”. Privind dacă Trump ar putea, unilateral, să treacă SUA la Celsius, răspunsul este nu; o astfel de mutare ar provoca revoltă republicană și, cel mai probabil, procedură de impeachment. În politica extremă de dreapta din Europa, partidele numite „extreme dreapta” deseori provin de la formațiuni fasciste istorice, concentrându-se puternic pe agenda anti-imigrare, dar nu sunt neapărat mai de dreapta decât alte partide de centru-dreapta. Mulți adoptă politici externe pro-ruse, ceea ce diferă de tradiționala dreaptă. Partidul Giorgiei Meloni se încadrează în acest pattern, fiind dur pe imigrație, dar diferind fiind pro-UE, pro-NATO și anti-Putin. Partidul coaliției sale, Matteo Salvini's Lega, are poziții pro-rusă. Rapoartele mass-media din SUA au dificultăți în a reda corect aceste subtilități. Pe Twitter, numeroase probleme ale platformei provin din privilegiile de utilizator superior ale lui Elon Musk și din comportamentul său personal imprevizibil, nu din defecte structurale ale platformei. Musk este inteligent, dar un membru slab al comunității Twitter—rareori oferă informații exacte despre buget, nu recunoaște incertitudini sau greșeli, și promovează conturi de calitate slabă. În același timp, mulți utilizatori cu diferite viziuni politice mențin standarde epistemice ridicate: citează studii, exprimă incertitudine, corectează erori, debatează deschis. Schimbările structurale făcute de Musk sunt pozitive în anumite privințe, dar comportamentul său mediatic slab are un impact major asupra calității platformei.