Inițial, am întâlnit AI-ul, ca mulți alții, printr-o tendință virală atunci când aplicația de editare foto Lensa a câștigat popularitate la sfârșitul anului 2022 pentru avatarurile impresionante generate de AI. Aceasta mi-a stârnit curiozitatea despre cum ar putea AI-ul să o portretizeze pe mama mea, pe care am reprezentat-o artistic de peste 15 ani. Deși m-au uimit capacitățile AI-ului, reprezentările sale ale mamei mele erau ciudat de sumare, contrastând puternic cu avatarurile idealizate ale altora. Acest lucru a subliniat inadvertențele AI-ului în capturarea identităților nuanțate. Fotografia era principalul meu mediu, dezvăluind și distorsionând frecvent realitățile subiecților, ceea ce era esențial în reprezentarea mamei mele. Procesul meu creativ a ridicat întrebări despre normele sociale reflectate în arta vizuală și cum aceste convenții se aplicau mamei mele. Am realizat că AI-ul a amplificat această explorare nu doar prin reprezentări de imagini, ci și prin conexiunile subjacente și așteptările sociale care le modelează. Pe măsură ce am împărtășit experimentele mele cu AI prin cartea mea, *Cursed*, reacțiile au variat, declanșând o dezbatere despre AI și creativitate. Criticii au susținut că AI-ul amenință esența creativității înlocuind imaginația umană cu rezultate formulaice. Ei au argumentat că dependența AI-ului de opere de artă 'furate' ridică întrebări etice despre originalitate, afirmând că adevărata creativitate ar trebui să provină din expresia unică a unui individ. Această discuție despre originalitate se leagă de teme mai profunde ale identității și recunoașterii, mai ales în modul în care călătoria mea artistică cu mama mea ne-a modelat personalitățile publice.

A dus la întrebări despre autorie și valoarea diferitelor contribuții artistice, subliniind munca adesea trecută cu vederea din spatele artei și AI-ului. În timp ce multe critici se concentrează pe furtul de opere artistice pentru antrenarea AI-ului, se acordă mai puțină atenție exploatării lucrătorilor implicați în dezvoltarea sistemelor AI. Această discrepanță ridică întrebări despre ierarhia muncii, unde munca creativă este adesea apreciată mai mult decât sarcinile mai rutinice, dezvăluind prejudecăți sociale în recunoașterea contribuțiilor. Critica împotriva AI-ului ca furt artistic subliniază o problemă mai amplă a valorizării muncii în domeniile creative, indicând că output-ul AI-ului estompează liniile între meritul artistic și crearea de conținut. Mulți sunt preocupați că AI-ul ar putea seca energiile noastre creative fără a oferi nimic semnificativ în schimb, consolidând disparitățile economice existente. Pentru a aborda aceste probleme, este esențial să susținem transparența și corectitudinea în dezvoltarea AI-ului, recunoscând în același timp contribuțiile vitale ale tuturor persoanelor implicate. Trebuie să confruntăm propriile noastre sisteme de valori, întrebând cine beneficiază de procesul creativ și cum putem asigura că toată munca—umană și nonumană—primește recunoașterea adecvată. AI-ul, în ciuda potențialului său de a conduce la uniformitate, poate facilita, de asemenea, auto-reflecția radicală și schimbarea. Prin angajarea riguroasă și reflexivă cu AI, putem provoca convențiile tradiționale și naviga acest peisaj în evoluție cu integritate. În acest demers, ar trebui să căutăm să punem întrebări critice despre tehnologiile pe care le creăm și implicațiile lor pentru societate, vizând să înțelegem logica din spatele lor, mai degrabă decât să căutăm doar răspunsuri.