La Centrul pentru Studii Strategice și Internaționale (CSIS), un think-tank cu sediul în Washington, D. C. , Laboratorul de Viitor dezvoltă proiecte pentru utilizarea inteligenței artificiale (IA) în revoluționarea diplomației. Finanțat de Oficiul pentru Digital și Inteligență Artificială al Pentagonului, laboratorul experimentează cu IA-uri precum ChatGPT și DeepSeek pentru a aborda probleme legate de război și pace. Deși recent, instrumentele de IA au ajutat ministerele de externe din întreaga lume în sarcini de rutină, cum ar fi redactarea discursurilor, acum sunt explorate pentru roluri de decizie cu mize ridicate. Cercetătorii testează capacitatea IA de a redacta acorduri de pace, de a preveni răzbel nuclear și de a monitoriza respectarea încetării focului. Departamentele de Apărare și de Stat ale SUA, împreună cu alte țări precum Regatul Unit și chiar Iranul, încearcă, de asemenea, să folosească IA pentru a remodela practicile diplomatice, inclusiv planificarea negocierilor. Directorul Laboratorului de Viitor, Benjamin Jensen, remarcă faptul că, deși ideea de a folosi IA în politica externă a existat de ceva timp, implementarea practică încă este în stadii incipiente. Într-un studiu, cercetătorii au testat opt modele de IA cu mii de întrebări despre scenarii de descurajare și escaladare a crizelor. Rezultatele au arătat că modele precum GPT-4o de la OpenAI și Claude de la Anthropic au avut o orientare „clar pacifistă”, optând pentru forță în mai puțin de 17% din cazuri. În contrast, Llama de la Meta, Qwen2 de la Alibaba Cloud și Gemini de la Google au prezentat tendințe mai agresive, favorizând escaladarea în până la 45% din cazuri. În plus, răspunsurile IA variau în funcție de perspectivă țară, recomandând politici mai agresive pentru diplomații din SUA, Marea Britanie sau Franța, și dezescaladare pentru Rusia sau China, evidențiind necesitatea adaptării modelelor la doctrinele instituțiilor. Retrași din NATO și ofițeri de forțe speciale ale armatei americane, precum și strategii în domeniul IA, cum ar fi Russ Berkoff, atribuie această variabilitate biasurilor umane încorporate de dezvoltatori, subliniind că diferențele apar mai degrabă de la cei care construiesc algoritmii, nu de la IA în sine. Această imprevedibilitate reprezintă o provocare de tip „cutie neagră”, explică Jensen, deoarece sistemele IA nu dețin valori sau judecăți și generează rezultate prin procese matematice complexe. CSIS a lansat, de asemenea, un program interactiv numit „Vânturi Strategice” pentru a ajuta la negocierea păcii în Ucraina, antrenând o IA pe sute de Tratatul de Pace și articole de știri, pentru identificarea zonelor de acord ce ar putea duce la un armistițiu. Mark Freeman, director executiv la Institutul pentru Tranziții Integrare din Spania (IFIT), susține potențialul IA în soluționarea conflictelor, favorizând acorduri-cadru mai rapide și încetări ale focului limitate, în locul negocierilor îndelungate, considerate, în trecut, mai puțin eficiente.

El crede că IA poate accelera aceste negocieri rapide. Similar, Andrew Moore, membru adjunct senior la Center for a New American Security, imaginează un viitor în care IA poate iniția negocieri, să simuleze lideri precum Putin sau Xi Jinping pentru teste de reacție în criză, să ajute la monitorizarea încetărilor focului, să analizeze imagini din satelit și să aplice sancțiuni, automatizând sarcini care în trecut necesitau echipe mari. Cu toate acestea, Jensen recunoaște provocările, inclusiv rezultate neașteptate și amuzante ale IA. De exemplu, când a fost întrebat despre „descurajare în Arctica”, IA a interpretat greșit „descurajare” ca forță de ordine și „Arctica” ca teren acoperit de zăpadă, sugerând scenarii bizare despre arestarea popoarelor indigene pentru aruncarea de bulgări de zăpadă. Astfel de erori evidențiază necesitatea antrenării IA cu date specializate în domeniul diplomației și politicii, mai degrabă decât cu conținut generat de internet, adesea plin de materiale irelevante. Stefan Heumann, co-director al Stiftung Neue Verantwortung din Berlin, avertizează că IA nu poate înlocui elementele umane esențiale, cum ar fi relațiile personale între lideri, care influențează semnificativ negocierile. De asemenea, remarcă dificultatea IA de a evalua consecințele pe termen lung ale acțiunilor de scurtă durată, citând liniștirea de la München din 1938 ca exemplu în care simplificarea termenilor precum „dezescaladare” nu reflectă complexitatea realităților. Mai mult, Heumann atrage atenția că IA se descurcă bine în medii deschise, dar este limitată în analiza societăților închise, precum Coreea de Nord sau Rusia. Andrew Reddie, fondator al Berkeley Risk and Security Lab, împărtășește aceste preocupări, observând că adversarii au avantaj, deoarece democrațiile deschise, precum SUA, publică o cantitate vastă de informații ușor accesibile pentru antrenarea IA-urilor inamice, pe când statele autocrate nu o fac. El avertizează, de asemenea, că instrumentele IA sunt mai puțin utile în gestionarea provocărilor geopolitice de tip „cel mai negru au” (black swan), care depășesc modelele cunoscute. În ciuda acestor critici, Jensen consideră că multe dintre preocupări pot fi depășite, dar evidențiază probleme practice. El vede două viitoruri pentru IA în diplomația americană: unul în care IA, antrenată pe sarcini diplomatice și documente precum cabluri sau memorandume, generează perspective acționabile pentru soluționarea rapidă a problemelor urgente, și un altul, mai puțin optimist și neexplicat aici. Potențialul IA de a transforma diplomația este semnificativ, dar dezvoltarea atentă și aplicarea în contexte specifice rămân esențiale.