La începutul lunii mai 2025, Mark Zuckerberg a atras atenția asupra crizei tot mai accentuate a singurătății din America, citând scăderi alarmante ale interacțiunilor față în față și o creștere a neîncrederii în instituțiile tradiționale. El a propus că însoțitorii și terapeuții AI, personalizați pentru a satisface nevoile emoționale unice ale fiecărui individ, ar putea oferi un sprijin mai accesibil și mai eficient decât metodele convenționale. Perspectivele lui Zuckerberg reflectă îngrijorările legate de creșterea izolării, alimentată de reducerea întâlnirilor în comunitate, influența în scădere a institutiilor religioase și culturale și comunicarea digitală superficială. Însoțitorii AI, a susținut el, ar putea furniza conversații personalizate, sprijin emoțional și ghidare terapeutică non-stop, posibil compensând lipsa îngrijitorilor umani, terapeuților și spațiilor sociale. Chiar dacă această promisiune este atractivă, experții din domeniul psihologiei și neuroștiinței atenționează împotriva dependenței excesive de AI. Relațiile umane implică schimburi emoționale complexe, prezență fizică și experiențe comune pe care AI-ul se străduiește să le imite. Concepute precum neuronii oglindă ilustrează capacitatea inerentă a oamenilor de a empatiza, un proces biologic dificil de replicat artificial. În plus, implicarea în provocări sociale din lumea reală stimulează creșterea emoțională, reziliența și sentimentul de apartenență — elemente pe care criticii afirmă că interacțiunile cu AI nu le pot asigura autentic.

Ei avertizează că însoțirea cu AI riscă să creeze conexiuni emoționale superficiale, agravând eventual singurătatea în loc să o atenuieze pe termen lung. Există, de asemenea, îngrijorarea că dependența de soluțiile AI ar putea slăbi infrastructura socială esențială — centre comunitare, servicii de sănătate mentală și spații de întâlnire publică — care sunt vitale pentru legăturile sociale autentice și sprijinul reciproc. Direcționarea resurselor către AI ar putea duce la subminarea acestor instituții fundamentale. Declinul organizațiilor religioase, odată centrale în promovarea coeziunii și scopului comunității, amplifică această problemă. Criticii sugerează că golul lăsat de participarea în scădere trebuie umplut prin eforturi comunitare, mai degrabă decât prin substituții tehnologice. Deși recunosc importanța accentului pus de Zuckerberg pe singurătate ca o problemă urgentă ce necesită inovație, criticii subliniază că soluțiile trebuie să vizeze reactivarea legăturilor umane și a comunității. Un progres durabil presupune investiții în infrastructură socială, inițiative pentru sănătatea mentală și implicare civică, iar tehnologia trebuie să servească doar ca ajutor complementar, nu ca înlocuitor pentru relațiile umane profunde și multidimensionale. În concluzie, comentariile lui Zuckerberg au declanșat un dialog important despre epidemică complexă a singurătății. Însoțitorii AI dețin un potențial interesant și pot oferi un oarecare — chiar temporar — alinare, însă bogăția relațiilor umane rămâne incomparabilă. Abordarea eficientă a izolării necesită prioritizarea consolidării instituțiilor și comunităților axate pe oameni, cele care construiesc reziliență, empatie și rețele durabile de sprijin social.